Ana Maria Nedelcu, femeia acuzată în Canada că şi-a răpit copilul, va fi arestată preventiv în vederea extrădării, a decis miercuri Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea fiind executorie însă nu şi definitivă.
„Admite cererea de arestare provizorie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Dispune arestarea provizorie în vederea extrădării către autorităţile judiciare din Canada, a persoanei solicitate Nedelcu Ana Maria, pe o perioadă de 30 de zile, de la data efectivei arestări”, au anunţat magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Femeia este căutată de autorităţile din Canada pentru răpire internaţională de minori şi încălcare a ordinului de custodie, extrădarea sa urmând să se judece la Curtea de Apel Bucureşti la data de 21 aprilie. Femeia a locuit în Canada până în 2014 când a decis să plece alături de unul dintre copii săi minori, deşi pentru acesta avea ordin comun de custodie alături de tatăl lui. “ În anul 2014 aceasta a plecat în România împreună cu copilul său minor, încălcând ordinul de custodie emis de către o instanţă canadiană, ordin prin care drepturile părinteşti privind pe minor erau exercitate de către ambii părinţi”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. După plecare, tatăl copilului a făcut plângere penală, iar acum femeia este urmărită penal pentru răpire şi încălcarea unui ordin comun de custodie, fapte pentru care, în Canada, riscă până la 10 ani de închisoare. Ana Maria Nedelcu a declarat că a decis să-l aducă pe copil în România, deşi nu avea acordul tatălui, pe motiv că erau supuşi unor agresiuni. “ Eu am plecat pe fugă, să-mi păzesc copilul de abuzuri. Acolo, din partea autorităţilor nu am avut niciun fel de ajutor. Din 2014 şi până acum, el nu a încercat deloc să-şi vadă copilul, să vină aici. ”, a declarat femeia pentru Mediafax. Copilul, în vârstă acum de 6 ani, are dublă cetăţenie, candiană şi română, potrivit avocatului acesteia.